Acest text este dedicat uneia dintre cele mai bune prietene ale mele , care m-a făcut să văd seara în dungi albastre şi care m-a făcut să nu fiu de acord cu numele unui ursuleţ de-al ei , care după mine merită ars pe rug . Vă mulţumesc !
A început ca orice altă zi de vară … Era cald , aerul insuportabil de afară tăia parcă şi ultima dorinţă de a face ceva , sau de a ieşi undeva în acele clipe . Muzica e perfectă , simt nevoia să dansez , însă timpul nu-mi permite acest lucru . Nu în acele momente . Ştiam că nu pot face asta … nu era momentul perfect . Grăbit nu am m-ai dat importantă nimănui . Peste puţin timp aceea muzică îmi gâdila din nou urechile , încerca să mă bântuie , şi totuşi ?
În ciuda căldurii de afară , am făcut faţă cu bine la toate lucrurile ce trebuiau rezolvate mai devreme sau mai târziu în acea zi toridă de iulie . La un moment dat , în mintea mea auzeam o sumedenie de sunete armonioase , dar şi o voce duioasă ce îmi spunea parcă , “haide curaj , vino să dansăm impreuna” , “haide vino să fim doar doi , un suflet , o inimă , un vis” . Nu înţelegeam nimic , însă acele vorbe îmi dădeau o stare continuă de nelinişte . Aş fi vrut chiar în acel moment să dansez , dar cum ? pe unul din cele mai aglomerate bulevarde din oraş ? de unul singur ? fără muzică ? Gândindu-mă intens la reacţia celor din jur , şoaptele dispăreau .
Îmi era dor , dar de cine să îmi mai fie , asta mă întrebăm şi eu , eram singur în oraşul plin cu oameni , grăbiţi în diverse locuri , sau pur şi simplu prinşi în activităţi de rutină . În timp ce frământările mele se accentuau de la un minut la altul , totul începu să devină ca un vis , în faţa mea apărând un simplu drum , fără trecători , agitaţi şi fără maşini oprite la semafor … era linişte , iar deodată muzică începu să cânte lent . O adoram , îmi plăcea la nebunie , iar acea voce se auzea din nou , “curaj eşti aproape de mine” , “vino nu te speria” .
Grăbindu-mă parcă de vorbele acesteia , mă trezesc singur pe o scenă imensă , simplă unde orice om din lume şi-ar fi dorit să ajungă . Era imposibil de refuzat . Zâmbetul mi se aşternu pe chip , dar oare nu era totuşi unul fals ? Eram singur , cu cine puteam dansa ? Nu mai ştiam ce e cu mine , mă simţeam paralizat în propriul corp . Nu îmi puteam controla mişcările pe care începusem să le fac pe ritmul muzicii din acel loc . Deodată în timpul acestui joc hipnotic simt tandru două mâini calde ce se lipesc de-ale mele . Ştiam că ea e , ştiam că voi dansa cu ea . Îmi spuse “ai venit , e timpul să dansăm” .
Au trecut multe ore , zile , săptămâni , ani , nu mai conta , eram fericit , era fericită , muzica cânta într-una , iar indiferent de nesincronizarea din diferite momente , indiferent de paşi sau mişcările greşite ori neadecvate , nimic nu ne putea strica buna dispoziţie .
A durat mult timp , dar la un moment dat se opri . Ne-am oprit amândoi dintr-un ultim vals , ştiam că sa terminat , deşi nu vroiam trebuia să mă împac cu ideea . La scurt timp un ropot imens de aplauze se auzi de nicăieri . Acum după atâta timp acel ring de dans nu mi se mai părea aşa simplu şi atractiv ca la început . Totul era schimbat . Era o minune . După câteva minute , aplauzele se opriră . Amândoi căzuserăm pe scenă , fără ca vreounul din noi să se mai poată ridica . Era finalul . Am închis ochii şi i-am zâmbit . Chiar şi atunci , după atâtea dansuri , după atâta timp , ne mai ţineam de mână . Ne iubeam şi nimic nu vroiam să ne despartă . Când am deschis ochii , eram deja în tribune , lângă mine era şi ea . Nu mai eram pe scenă dar vedeam cum alţi tineri dansează la fel cum am făcut-o şi noi odată . Ştiam că acesta era cursul vieţii văzute în paşi de dans .
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu