just simple words.is just me.anything else.just imagination: decembrie 2009

joi, 24 decembrie 2009

A fost odata ...

Ritmul muzicii e calm şi relaxant. Ştiu c-ai venit să mă vezi, sau poate să-mi vorbeşti, să-mi spui ce s-a mai întâmplat. Vocea îţi tremură. Simţ emoţia din vorbele tale..

**
Shine_throught_me_by_Silecia
Trupul meu încă mai ţine minte atingerea gingaşă a mâinilor tale fine, mirosind a lavandă. Căldura corpului tău mă inundă. Al meu e rece, ca de gheaţă. Simt doar lacrimile tale acum. Se preling peste umărul pe care ţi-l ofeream mereu drept sprijin. Crede-mă că-mi era cunoscut tot sufletul tău. Şi asta doar pentru că tu ai ştiut să-l laşi la vedere.
Îmi aduc aminte şi acum după mulţi ani, ultima dată când te-am văzut. Am crezut că voi fi fericit, părăsindu-te. De fapt, eram. Pentru tot ceea ce aveam, pentru tot ceea ce credeam că voi putea obţine chiar şi atunci când eram departe de tine. Dar acum ştiu că nimic nu mă poate face mai fericit decât gândul că te-am cunoscut. Ai plâns atunci când ţi-am spus că voi pleca. Însă eu eram mult prea trufaş să pot conştientiza golul pe care tu îl lăsai în mine. Dar n-am nici o scuză. Nu merit nimic. Eu ţi-am terfelit prin noroi sufletul, apoi am vrut să-l pun la loc. Dar cum poţi oare să pui într-un trup atât de frumos, chiar perfect, un lucru atât de murdar?
Acum mi-ar fi ruşine să te privesc în ochi. Te-am abandonat plecând departe, dar tu ai refuzat să mă uiţi atunci. Şi tot tu eşti cea care, după atâţia zeci de ani, vine la căpătâiul meu pentru a-l veghea. Credeam că-mi va fi uşor, că absenţa ta va deveni uşor de suportat, însă nu a fost aşa. În scurt timp mi-a părut rău pentru alegerea pe care am făcut-o însă nu mai puteam da înapoi. Chiar n-am putut s-o fac.
Ştii ce dureros e trecutul? Într-o zi te-am văzut într-o fotografie . . Mi-a fost imposibil să cred că erai tu . Fotografia parcă mă rănea. Scurma în mine cu ghearele ei pline de resentimente, dar ştiam că încă mă mai iubeşti. Se putea vedea asta în ochii tăi.

Cânt melodia noastră pentru amândoi, dar nu e la fel. Are în ea acum o tonalitate parcă spartă. Lacrimi îmi curg acum când văd buchetul de trandafiri intansi pe jos, undeva pe pământul umed şi negru, acolo unde ar trebui să fie pieptul meu. Aş vrea să pot să te strig, să ies dintre aceşti aşa-zişi patru pereţi. Să spulber tot trecutul, viitorul. Aş vrea să pot opri timpul în loc.. să te strâng în braţe şi să-ţi şoptesc lin : « te ador. »
Nimic nu poate rezista timpului. Vezi tu, nici măcar dragostea noastră n-a putut s-o facă. E uitată într-un colţisor de lume..
in memory of my first blog throughmyveins

miercuri, 9 decembrie 2009