Another way of saying "I can"

Nu am mai călătorit de mult timp . Aş merge oriunde . Destinaţia e greu de ales . În general îmi planific cu mult timp înainte locurile în care merg . Astăzi nu simt nevoia să fac asta . De ce ? E simplu . Totul e o iluzie . E începutul unei călătorii în iluzii şi vise . Un tren ar fi perfect pentru această călătorie …

Nu este foarte greu de găsit . Oraşul e simplu şi gol . Rareori vezi ici colo câte un trecător dornic să te îndrume către gara oraşului .

Cum a început totul ? Simplu … Mi-am dorit să am , şi am avut , mi-am dorit să cunosc şi am cunoscut , mi-am dorit să reuşesc şi am reuşit ! Urcându-mă în tren îmi caut cu atenţie locul . În tot acest timp constat că toţi călătorii , sunt oameni obişnuiţi , oameni ca mine , oameni ca tine , oameni normali . La scurt timp după ce îmi găsesc locul , trenul se puse în mişcare . Avea să fie o călătorie interesantă , cu siguranţă una din care aveam de învăţat mai multe decât aş fi crezut eu . Nu aveam ce pierde trebuia să ajung la destinaţie , iar ca să renunţ , îmi era imposibil . La început , mai mult preocupat de discuţiile altora , ascultam tot ce se putea de la cei din jurul meu . Simpli oameni ce îşi spuneau poveştile , simpli oameni dornici să facă orice pentru a nu se simţi plictisiţi . Unele poveşti chiar mă amuzau , altele mă plictiseau , unele mă captivau , unele reuşind chiar să mă înspăimânte . Era ciudat , călătoria începuse de mult timp dar trenul nu avuse încă nici o oprire . Părea ciudat dar ştiam că straniu nu e tocmai cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie această situaţie . Şi totuşi de ce călătoream ? de ce mă aflam chiar eu în acel tren atât de ciudat . Nu ştiu .

Multe gânduri , ideii , nu-şi găseau răspuns în viaţa mea . Iluzia de a găsi persoana pe care am pierdut-o cândva e prea mare încât a pus cu mult timp în urmă stăpânire pe mine . Probabil că îmi urmam cursul destinului chiar şi prin acest drum presărat de mister . În timp ce admiram frumoasa privelişte , euforia şi acea stare de vis mi se puteau citi pe chip . Era aşa uimitor să vezi cum toate-s trecătoare în viaţă . Era aşa ciudat să vezi cum treci atât de repede pe lângă nişte locuri atât de frumoase pe care deşi nu le-ai mai văzut niciodată , nici nu le vei mai vedea ne ştiind unde eşti , pentru a te putea reîntoarce . În timpul acestui moment de relaxare , observ mirat cum un tip grăbit , elegant , trece pe lângă mine pasându-mi uşor o scrisoare . Exact când am încercat să cer o explicaţie dispăruse la fel de brusc şi misterios cum apăruse . Nu puteam fi surprins , orice era posibil . Acum începusem să ştiu ce e cu mine , ştiam de ce mă aflu în acel loc , în acel moment , în acel tren . Alesesem să încep o noua viaţă , am ales să plec pe un alt drum necunoscut . Dar de ce ?

Lumea din care am plecat era prea rea ? lumea din jurul meu era prea simplă , nu îmi mai găseam existenţa , de asta am ales să plec . Examinez uşor scrisoare primită , o deschid , iar în ea erau scrise multe instrucţiuni ce trebuiau urmate . După ce am lecturat cu interes fiecare rând în parte , am văzut jos un post scriptum care spunea , “viaţa ta se va schimba după cum ai cerut , nu vei mai putea da înapoi nu vei mai putea face nimic odată ce vei coborâ din acel tren , din acel moment tu nu vei mai fi cine eşti . Vei fi “Character Of The Shadow” . La sosirea în gară un domn te va aştepta să semnezi un formular prin care eşti de acord cu toate cele spuse de mine mai sus , şi vei primi mai departe o altă scrisoare”. Deşi îmi doream atât de mult o noua şansă , o noua viaţă , alte locuri alţi oameni , eram speriat . Character of The Shadow era ceva bun sau rău ? era ceva ce avea să mă avantajeze sau nu . În timp ce încercam să i-au decizia corectă trenul se opri . Eram mirat , nu ştiam dacă trebuie sau nu să cobor , deoarece era prima oprire de când plecasem . Am văzut cum toţi călătorii se ridica şi încep să părăsească trenul , atunci m-am ridicat şi am coborât şi eu . Am fost surprins cum fiecare călător alături de care am mers atâta timp a semnat câte un formular primind o scrisoare apoi . Ameţit de forfota din jurul meu , văd cum un tip ce semăna leit cu cel din tren se apropie de mine şi îmi spuse : - Aici trebuie să semnezi , pentru a începe o viaţă noua . Deşi aş fi vrut să îl întreb multe , nu puteam . Era un tip mare , cu o privire înfiorătoare , dar parcă lipsită de griji . Îmi spuse : - În cazul în care nu doreşti să semnezi acest formular te poţi întoarce înapoi , continuându-ţi viaţa ! dar uitându-mă în spatele meu acel tren care mă adusese acolo dispăruse . I-am cerut stiloul am semnat . Zâmbind el mi-a înmânat o scrisoare . Mi-a spus să urmez instrucţiunile din acea scrisoare , timp ce eu o examinam atent el dispăru .

Am deschis-o , am citit-o … am văzut scris mare : “Urmeaza-ţi drumul spre visele tale , Strada Speranţelor numărul 2410 . De acolo vei şti şi singur ce să faci” . Am chemat un taxi , i-am arătat adresa , acesta aprobându-mi că ştia unde va merge aşa că mi-a dat un moment de încredere şi mai mare .

Am fost tăcut tot drumul , şoferul nu spunea nimic , nu ma întrebat nimic . Admiram priveliştea din jurul meu . Strada era dreaptă , străbătând păduri , lacuri , şi zone pline de oameni fericiţi . Deodată taxiul se opri în faţa unui imens parc , ce găzduia fix în inima sa o casă enorm de mare ce părea atât de primitoare . Şoferul îmi spuse că aceasta era Strada Speranţelor numărul 2410 . L-am întrebat din nou cum e posibil să fie aceasta adresa corectă spunându-i de ce o caut , iar el râse puţin şi îmi spuse , “nimic nu e întâmplător în viata” . L-am aprobat iar el mi-a spus că nu mă costă nimic această călătorie . Am intrat în acea imensă curte iar un domn amabil mi-a spus : “Bine aţi venit” . I-am zâmbit şi i-am arătat scrisoarea . A dat din cap precum ar fi înţeles şi m-a condus într-un salon unde m-a rugat să aştept puţin . În tot acest timp vedeam tot felul de tablouri cu cei mai mari oameni de success din întreaga lume . Nu înţelegeam semnificaţia lor , părea bizar dar atât de real cum simpli oameni au devenit cineva dorindu-şi asta . Deodată apăru în faţa mea un omuleţ micuţ , mai bătrân cu mult decât mine care îmi zâmbi puţin şi spuse . -Apreciez faptul că doreşti să te afirmi , apreciez că ai venit până aici doar pentru a-ţi pune în valoare talentele . Eu nu făceam nimic altceva decât să dau din cap . Deodată pe o voce mai impunătoare îmi spuse . -De aici depinde doar de tine , ai primit şansa , depinde de tine să o valorifici şi să fii cineva . Apoi a plecat . Apoi un om a venit şi m-a condus într-o cameră din minunatul conac spunându-mi că pot locui aici o perioadă . Zile întregi am contemplat la vorbele acelui bătrân . Involuntar observam cum mă afirmam . Începusem să scriu cărţi , începusem să mă exprim prin dans , începusem să fiu actorul propriilor mele scrieri , mă simţeam împlinit .

Într-o zi am ieşit în grădina casei pentru a admira noua mea realizare . Marea mea surpriză a fost să văd acei călători din tren . Acei simpli oameni ce au acceptat odată cu mine să îşi schimbe viaţa . Acei oameni nu mai erau deloc simpli , erau doar oameni împliniţi , cu tot ce îşi puteau dori . Nimic nu le lipsea . Rămăsesem fără cuvinte , când o mână caldă mă atinse şi spuse : -Vezi tu , iluziile îţi pot schimba sau distruge viaţa , când ai acceptat să îţi schimbi viaţa , ai luptat cu inima şi ai reuşit . Nu ţi-ai schimbat viaţa , ci doar ai învăţat sa o apreciezi şi să creezi una mai bună în propriul suflet . Nu ţi-ai vândut sufletul diavolului semnând acel formular , ci doar ai deschis ochii atunci încercând să vezi lumea şi viaţa aşa cum merită ele defapt .” Am rămas împietrit . Întorcăndu-mă bătrânul râse şi îmi spunse : -Viata e minunată , oamenii sunt minunaţi , cere şi ţi se va da , luptă şi vei câştiga .

Mai târziu am înţeles că ramasesm acelaşi om , dar acum aveam lecţia învăţată . Nu trebuie să ai nimic altceva când începi ceva decât dorinţă . Acum ştiu că nimic nu îmi poate sta în cale . Însuşi omul este o minune ce poate face minuni !

Am încercat să transmit tuturor puţin optimism , spunându-vă că nu vă trebuie o altă viaţă pentru a fi cine vă doriţi ! Fiţi voi înşivă şi veţi reuşi !

Tăcerea este profundă ca şi eternitatea , vorbirea este superficială ca şi timpul . [[Thomas Carlyle]]

A fost odată în iunie

Sunt momente în viaţă pe care nu le uităm niciodată , sunt momente pe care vrem să le dăm uitării , sunt momente ce ne trezesc amuzamentul , momente ce ne întristează , momente ce ne aduc aminte de cine am fost , cine suntem , şi cine vom fi …

Toate acestea sunt parcă , nişte cioburi în viaţă noastră . Dacă am sta să le punem în ordinea în care s-ar potrivi probabil că din toate bucăţile am obţine un geam perfect , un geam ce probabil ar fi viaţa noastră . Ciudat dar se adună din ce în ce mai multe bucăţi de sticlă , din ce în ce mai multe evenimente bune şi rele la care luăm parte cu sau fără voia noastră . Nu putem decât să ne uităm la trecut , la cioburile deja adunate , la urmele lăsate de acestea , urmările greşelilor sau realizărilor noastre , momente uimitoare ce ne-au adus glorie , plăcere , sau pur şi simplu poftă de viaţă . Lumea se schimbă odată cu trecerea vremii iar cioburile rămân parcă imprimate fiecare în parte cu chipul fiecărui prieten , fiecărei persoane dragi noua , din prima zi de când am cunoscut-o şi chiar până acum în prezent .

E greu de realizat un colaj , un puzzel sau un tablou de cioburi dar ne este uşor să le păstrăm la loc sigur , dându-ne astfel o proprie satisfacţie a ceea ce am fost , şi a ceea ce ne vom dori să devenim.

Fie că sunt simple cioburi de sticlă , fie că sunt doar momente ce semnifică sentimente din viaţa noastră ne putem răni reciproc cu valoarea lor emoţională . Unii dintre noi refuzăm să o facem din cauza impactului prea mare ce îl poate avea asupra noastră , alţii savurează momentele ca pe o licoare ameţitoare gata să ne ducă într-o lume euforică .

Strălucirea soarelui le da o tentă aparte de diamante . Fiecare dintre ele reprezintă o parte din geam . Nu se mai poate repara , dar vom şti ce-a fost la început şi ce este acum dupa mult timp .

Lumea este plină de sentimente dar este prea înfricoşată de puterea acestora .

“În ultima vreme am cunoscut persoane ce cred că mi-au schimbat viaţa , persoane ce înţeleg ce înseamnă această lume plină de stări şi emoţii. Ştiu că într-o zi voi reuşi să îmi îndeplinesc şi ultimul meu vis , acela de a putea vedea oamenii fericiţi . “

Adevărul este o flacără atât de luminoasă încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina . Unii închid ochii ca să nu-l vadă , iar alţii fug că să nu fie arşi [[Johann Wolfgang von Goethe]]

Viaţa în paşi de dans

Acest text este dedicat uneia dintre cele mai bune prietene ale mele , care m-a făcut să văd seara în dungi albastre şi care m-a făcut să nu fiu de acord cu numele unui ursuleţ de-al ei , care după mine merită ars pe rug . Vă mulţumesc !

A început ca orice altă zi de vară … Era cald , aerul insuportabil de afară tăia parcă şi ultima dorinţă de a face ceva , sau de a ieşi undeva în acele clipe . Muzica e perfectă , simt nevoia să dansez , însă timpul nu-mi permite acest lucru . Nu în acele momente . Ştiam că nu pot face asta … nu era momentul perfect . Grăbit nu am m-ai dat importantă nimănui . Peste puţin timp aceea muzică îmi gâdila din nou urechile , încerca să mă bântuie , şi totuşi ?

În ciuda căldurii de afară , am făcut faţă cu bine la toate lucrurile ce trebuiau rezolvate mai devreme sau mai târziu în acea zi toridă de iulie . La un moment dat , în mintea mea auzeam o sumedenie de sunete armonioase , dar şi o voce duioasă ce îmi spunea parcă , “haide curaj , vino să dansăm impreuna” , “haide vino să fim doar doi , un suflet , o inimă , un vis” . Nu înţelegeam nimic , însă acele vorbe îmi dădeau o stare continuă de nelinişte . Aş fi vrut chiar în acel moment să dansez , dar cum ? pe unul din cele mai aglomerate bulevarde din oraş ? de unul singur ? fără muzică ? Gândindu-mă intens la reacţia celor din jur , şoaptele dispăreau .

Îmi era dor , dar de cine să îmi mai fie , asta mă întrebăm şi eu , eram singur în oraşul plin cu oameni , grăbiţi în diverse locuri , sau pur şi simplu prinşi în activităţi de rutină . În timp ce frământările mele se accentuau de la un minut la altul , totul începu să devină ca un vis , în faţa mea apărând un simplu drum , fără trecători , agitaţi şi fără maşini oprite la semafor … era linişte , iar deodată muzică începu să cânte lent . O adoram , îmi plăcea la nebunie , iar acea voce se auzea din nou , “curaj eşti aproape de mine” , “vino nu te speria” .

Grăbindu-mă parcă de vorbele acesteia , mă trezesc singur pe o scenă imensă , simplă unde orice om din lume şi-ar fi dorit să ajungă . Era imposibil de refuzat . Zâmbetul mi se aşternu pe chip , dar oare nu era totuşi unul fals ? Eram singur , cu cine puteam dansa ? Nu mai ştiam ce e cu mine , mă simţeam paralizat în propriul corp . Nu îmi puteam controla mişcările pe care începusem să le fac pe ritmul muzicii din acel loc . Deodată în timpul acestui joc hipnotic simt tandru două mâini calde ce se lipesc de-ale mele . Ştiam că ea e , ştiam că voi dansa cu ea . Îmi spuse “ai venit , e timpul să dansăm” .

Au trecut multe ore , zile , săptămâni , ani , nu mai conta , eram fericit , era fericită , muzica cânta într-una , iar indiferent de nesincronizarea din diferite momente , indiferent de paşi sau mişcările greşite ori neadecvate , nimic nu ne putea strica buna dispoziţie .

A durat mult timp , dar la un moment dat se opri . Ne-am oprit amândoi dintr-un ultim vals , ştiam că sa terminat , deşi nu vroiam trebuia să mă împac cu ideea . La scurt timp un ropot imens de aplauze se auzi de nicăieri . Acum după atâta timp acel ring de dans nu mi se mai părea aşa simplu şi atractiv ca la început . Totul era schimbat . Era o minune . După câteva minute , aplauzele se opriră . Amândoi căzuserăm pe scenă , fără ca vreounul din noi să se mai poată ridica . Era finalul . Am închis ochii şi i-am zâmbit . Chiar şi atunci , după atâtea dansuri , după atâta timp , ne mai ţineam de mână . Ne iubeam şi nimic nu vroiam să ne despartă . Când am deschis ochii , eram deja în tribune , lângă mine era şi ea . Nu mai eram pe scenă dar vedeam cum alţi tineri dansează la fel cum am făcut-o şi noi odată . Ştiam că acesta era cursul vieţii văzute în paşi de dans .

F. sau o poveste de seară

De data asta nu voi începe cu a fost odată , sau cu orice alte formule de basme şi poveşti . În seara asta vreau să fiu sincer , clar şi direct . E o seară superbă . A fost şi este în continuare o zi perfectă . Ea mi-a făcut seara să fie minunată , o conversaţie , câteva jocuri de cuvinte şi mult amuzament m-au făcut să mă simt fericit . Se spune că nebunia e molipsitoare dar plăcută în acelaşi timp , nu ştiu dar , povestea mea de seară începe astfel :

“E trecut de oră 1PM , iar eu încă stau

pe canapea întins cu telecomanda în mână contemplând la nemurirea sufletului meu . Pare plictisitor dar nu mă sinchisesc să fac nimic altceva . Pur şi simplu mă odihnesc . Căldura de afară nu pare să ţină cu mine în acele momente grele . După câteva ture prin casă mă decid să fac câte ceva . Verific cu atenţie e-mailul şi mesajele de pe telefon , când deodată un mesaj surpriză de la un expeditor necunoscut apare ca de nicăieri … îl deschid ; acesta mă surprinde >>oră 3PM , să fii acolo<<

Mesajul mă ţinea în suspans cu atât mai mult că nu era semnat . M-am gândit că poate fi o glumă a prietenilor mei , însă pe la ora 2PM apare din nou în mod surprinzător >>ora 3PM , să fii acolo , ştiu că vei veni , te aştept<< . De această data mesajul mi s-a părut şi mai ciudat . Cineva încercă parcă să comunice cu mine printr-un limbaj sau cod pe care deşi aş fi vrut nu-l puteam înţelege . Şi totuşi ce să fac ? Cuprins de tot felul de gânduri şi frământări , simt că nu pot lua o decizie . Înainte parcă de a încerca să pot spune ceva un al treilea mesaj apare la fel de misterios ca şi celelate două >>ora 3

PM să fii acolo , te voi aştepta în locul în care ne-am întâlnit de-atâtea ori , ca simpli trecători<< . Bulversat şi mai tare de ce mi se întâmplă privesc cu mirare ceasul şi văd că e aproape 2:40PM . Ar mai fi 20 de minute . Mă îmbrac repede şi plec grăbit pe uşă . Dar unde să mă duc , mesajele nu erau clare , e aproape ora trei iar eu sunt aşteptat de un necunoscut într-un loc neprecizat . Încerc să fiu calm şi să îmi aduc aminte ce spune fiecare mesaj . Primul a fost vag -ora 3PM , să fii acolo- apoi a urmat un altul la fel de neclar dar şi misterios în acelaşi timp - ora 3PM , să fii acolo , ştiu că vei veni , te aştept - însă ultimul a pus parcă capac acestui joc de-a mesajele - ora 3PM să fii acolo , te voi aştepta în locul în care ne-am întâlnit de-atâtea ori , ca simpli trecători - .

Mergeam cu paşi repezi , grăbit parcă de cineva ce era deja în aşteptare . Dar oare de cine ? de asta eram cel mai curios să aflu . Nu ştiam unde merg . Mergeam bezmetic pe străzile oraşului încercând parcă să dau de cineva care mă aşteapta , dar nimic . Totul mi se părea normal , părea o luptă pierdută cu mine însumi , dar de ce ? de ce acceptasem cu atât avânt aceste lucruri . În timp ce întrebările îmi întunecau privirea , o voce firavă , şi calmă se auzi dintr-un colţisor ca oricare altul al unei străzi . - Hei aici erai !? te aştept demult timp , ai întârziat , pe unde ai umblat , ce nu ai înţeles din mesajele mele ? eu văd că zilnic treci grăbit prin acest loc , uitând parcă să îi mai dai atenţie , şi acum îl găseşti aşa de greu , mă surprinzi ! e aproape 3:30PM , îţi dai seamă de cât timp te aştept . Eu am rămas şocat , chipul ei nu îmi spunea nimic , însă după tot ce-mi vorbea părea să mă cunoască foarte bine , ba mai mult părea să mă fi cunoscut de mult timp . - Tu cine eşti ? ce vrei de la mine ? de ce mă aştepta-i ? Tăcerea se lasă brusc , însă după câteva clipe ea începu să râdă şi mă privi fix în ochi . Cum nu mă cunoşti ? acum nu mă mai cunoşti ? . Mirat mă uit adânc în ochii ei , dar parcă nu primesc ce îmi doresc . Nu , nu ştiu cine eşti , iar dacă nu te vei prezenta mai repede voi pleca , şi te voi ruga să nu mă mai cauţi . Ea râse după care mă privi din nou şi spuse : - În viaţă nimic nu e întâmplător tinere să ştii !

Ţi-am trimis acele mesaje pentru că ştiam că vei veni , pentru că ştiam că eşti suficient de nebun pentru a accepta şi această provocare contează mai puţin cine sunt eu , şi mai mult cine crezi tu că sunt . Eu nu puteam scoate nici un sunet , deşi dorindu-mi să aflu mai repede cine era persoana respectivă , ceva nu-mi dădea voie . Timpul trecea în neştire iar eu o priveam incontinu . La un moment dat ea îşi aţinti ochii asupra ceasului ei şi spuse . - Trebuie să plec , mă bucur că ai venit să mă vezi , sper că ne vom revedea curând . Iar apoi printr-un farmec dispăru în luminile puternice ale după-amiezei . Dezamăgit de tot acest tărăboi mă îndrept frustrate spre casă . Odată ajuns găsesc pe masă un bileţel cu mesajul : >>Ştiam vei veni , îţi mulţumesc ! - Ai dorit mă vezi , iar eu ţi-am îndeplinit dorinţa

De atunci am mai văzut-o de multe ori . Am rămas buni prieteni . Uneori ne e dor unul de celalat , dar amândoi ştim că nu a fost o întâmplare faptul că ne-am întâlnit . Mai târziu am aflat că e un înger , un înger în care pot avea tot timpul încredere .

Gânduri de copil .

E noapte , privesc cerul înstelat şi vorbesc cu cei ce au mai rămas în jurul meu . Simpli copii adunaţi să mă vadă , puţini dar ce contează , sunt prietenii mei . Uşor naivi căutăm un subiect de discuţie ce pare din ce în ce mai greu de găsit . Încet dar sigur începem să discutăm despre viitor , să vorbim despre gândurile şi visurile fiecăruia . Această discuţie ne fascinează enorm , ne mai ţinând cont de absolut nimic alceva . Visând cu ochii închişi , cu voce tare uitând de orice altceva . La un moment dat discuţia se opreşte , toţi evaporându-se în întunericul feeric al nopţii .

E timpul să plec , e timpul să merg acasă . Mă ridic de pe pietrele reci ale străzii şi mă îndrept cu paşi lenţi spre mica mea căsuţă albastră din suburbiile oraşului în care trăiesc de-o viaţă .

Încă mai visez , încă mă mai gândesc la toate acele gânduri ce nişte simpli copii au fost în stare să le creeze , dar oare în stare să le şi realizeze ? Drumul e lung , iar în urma mea cad bucăţele de hârtie formând un puzzle imens . Deşi nu înţeleg ce vrea să reprezinte continui să îl creez .

Sunt defapt toate gândurile şi visele mele , la care am încetat să mai sper , pentru care am încetat să mai lupt , dar oare de ce ? Acum ele nu reprezintă decât simple bucăţele de hârtie rupă ce cad cu fiecare pas pe care îl fac . Tot felul de gânduri îmi trec prin minte , mă gândesc dacă acei copii lângă care am stat şi am visat cred şi vor lupta pentru visele lor .

Odată ajuns acasă mă întind pe podea şi încep să visez singur . O simplă coală albă de hârtie acum reprezintă tot ce gândesc , o preţuiesc , dar oare se va rupe , oare va forma un puzzle ca toate celelate pe care le-am creat sau va fi ca un tablou demn de admirat ? Oamenii renunţă să creadă în visele lor , deoarece acestea par imposibile , dar sunt atât de uşor de realizat încât par minuni ;

Mai târziu in noapte am aflat că acei copii cred în visele lor , şi că acele vise , acele simple hârtii sau orice ar mai fie ele reprezintă pentru ei unul din cele mai de preţ lucruri pe care le poartă în mintea lor zilnic , copii ce cred în ei înşişi ;

Tu ai încercat să faci la fel , ai încercat să crezi în tine şi în puterile tale ?

Copii au reuşit acest lucru doar prin credinţa din ei , şi tu poţi face la fel , aşa că nu renunţa , e păcat pentru că orice lucru ia timp pentru a fi creat dar poate fi stricat pe loc . Viaţa este ceva minunat ce ne permite să visam oricât. Suntem actorii propriei noastre vieţi . Depinde doar de noi şi de cum vom juca acest rol , acesta ne poate aduce aplauze sau pur şi simplu indiferenţă .