E ud . Ploaia a început cu repeziuciune , dornică parcă să se facă simţită printre trecători . Astăzi vreau să fiu un excentric, nu vreau să ascult de nimeni , pur şi simplu nu îmi pasa , sfidez orice legi , oare pot zbura ? cred totuşi că nu .
Încep să merg . Banca ce cu puţin timp în urmă era râvnită poziţionată la umbră unui castan , pare acum abandonată . Oamenii încep să se retragă cu repeziciune , din cauza stropilor ce vor să oprească parcă activitatea tuturor . Ajung pe bulevard, iar ploaia loveşte cu stropi mari strada uscată de soarele ce mi-a luminat această zi .
Nu îmi pasă de nimic , sunt doar eu , vreau să mă exteriorizez , vreau să fiu eu, nimic mai mult . Încep să alerg prin stropii mari de ploaie . Râd , mă bucur de ceea ce natura îmi poate oferi , mă simt tânăr şi fericit . Obosesc , iar, încet , alergarea mea prin picăturile de ploaie se transformă doar într-un mers cu paşi repezi , spre casa în care locuiesc . Deşi nu vreau , trebuie să mă grăbesc . Aş vrea să merg ca pe “champ elise” dar nu pot , trebuie să mă grăbesc . În plus, sunt ud din cap până în picioare . Tricoul meu galben mi se lipeste încet de corp , e ud . Dar mă simt aşa bine !
Mă bucur de fiecare moment . Mai este puţin de mers , din depărtare îmi zăresc căsuţa cea albastră ce stă cu luminile aprinse , întunecată de un nor răutăcios ce nu vrea să-i ofere altceva decât picături reci de ploaie . Alerg din nou .
Atrag atenţia , sunt singur pe drum . Ea iese grăbită din casă, speriată de felul în care arăt , dar îi explic totul în doar câteva secunde . Înţelege şi mă îmbrăţişează incalzandu-mi trupul cu dragostea ei . Acum sunt acasă . Ploaia continuă , dar eu m-am oprit .
Acum stau în salon cu o cafea fiebinte în mână , cu capul la pieptul ei cald povestindu-i totul . Se amuză . Îmi mângâie părul ud . Ştiu că a fost o zi perfectă .
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu