O privire aruncată peste trecut …

Citesc încet o carte interesantă , relaxându-mă pe o canapea simplă de piele într-un salon , cu un pahar de gin rece ce îl ţin strâns în mână . Ochii îmi fug printre rândurile negre ale cărţii în timp ce paharul brumat de câteva cuburi de ghiţă aşteaptă să fie savurat până la capăt …

Răsfoind paginile cărţii descopăr câteva poze mirifice dar şi mici texte aproape de neînţeles . Fiecare încearcă parcă să-mi transmită un mesaj , greu de descifrat în acel moment . Uitându-mă mai atent la acele poze , văd parcă momente din viaţă mea , văd parcă o colecţie frumoasă de amintiri pe care le-am trăit cândva , exprimate într-un mod pur şi simplu ciudat pentru mine.Mi s-a părut straniu deşi scrisul îmi era cunoscut , ideeile nu aveau parcă valoarea lor necesară pentru a mă mai impresiona . Brusc încep să înţeleg . Îmi înmoi puţin buzele în ginul încă rece lovindu-mă uşor de tăria alcoolului ce îl emană , această băutură pretenţioasă . Simt uşor cum ghiată se topeşte alinandu-mi parcă şi mai mult curiozitatea ce-mi fusese declanşată . Sub fiecare poză sunt scrise mărunt în stil italic rânduri ce detaliază fiecare moment . Data , oră , evenimentul , totul este scris sub fiecare fotografie în detaliu . Citesc cu interes fiecare rând de pe fiecare pagină , simt parcă toate acele linii negre ce reprezintă doar simple cuvinte aşezate într-o ordine corespunzătoare , dar totuşi lipseşte ceva . Continu-i să răsfoiesc filele cărţii uitându-mă la acele minunate fotografii ce odată aveau parcă o însemnătate mult mai mare . Acum ele reprezintă un simplu conţinut al unei cărţi rufoase , păstrate totuşi cu atenţie de un iubitor al acestor taine . Răsfoiesc amănunţit fiecare colţisor al fiecarei paginii . Acestea încearcă parcă să descrie o istorie a unui eveniment uitat de trecerea anilor . Cartea deşi veche a fost păstrată cu atenţie , ceea ce mă face parcă să o respect atunci când o citesc . Orologiul din salonul meu anunţă ora două . E noapte . Cufundat în lectură nu am mai ţinut cont de timp . Peste câteva zeci de minute ajung la finalul cărţii . Finalul m-a emoţionat , ba chiar m-a făcut să suspin .

<<”Uitându-mă la imaginea din finalul manuscrisului am văzut mulţi oameni adunaţi grămadă pentru o fotografie . Rândurile citite în final mi-au pus parcă un nod în gât . Îmi e greu să mai spun ceva . Acum înţeleg toate acele rânduri ce mi se păreau fără valoare atunci când am început să citesc şi să admir pozele cărţii . Analizând cu atenţie fotografia cea veche din final , înţeleg parcă tot ce s-a întâmplat . E prima mea carte pe care am scris-o . Acum mă văd , în mulţimea de oameni adunată in prim-plan în cadrul de la lansarea acestei minunate cărţi , eu sunt autorul ce i-a dat viaţă “>>

Au trecut mulţi ani de atunci . Acum acea carte mi se pare doar o mică scânteie , un simplu joc de cuvinte şi ilustraţii . Atunci eram mândru de ea pentru că era prima din viaţă mea . Acum sunt fericit pentru că nu a fost nici ultima !